UNDE M-A PRINS CUTREMURUL…
Stii cum e sa se miste baia cu tine, in timp ce te barbieresti? Daca nu cunosti senzatia, petrece la fel de mult timp in baie ca mine si cu siguranta vei avea ocazia sa te prinda urmatorul cutremur acolo. In prima secunda, la replica mai mica, am avut senzatia ca se desprinde oglinda din perete, pentru ca tocmai ma sprijinisem cu o mana de ea, sa ma apropii mai mult sa vad toate firicelele de sub spuma de ras. Dupa alte cateva secunde, la replica mai mare, baia a inceput sa devina la fel de elastica precum spatiul de trecere dintre vagoanele de metrou (burduful), asa incat sa ma fi vazut cu spuma pe fatza gen Mos Craciun si prosopul in jurul mijlocului cum sar ca din arc si ma asez sub grinda care traverseaza tavanul sufrageriei. Blocul de pe Stefan cel Mare duduia din toate incheieturile, lustra se clatina ca batuta de vant si cainele latra cat il tineau plamanii, crezand ca bate cineva la usa. Imaginati-va urmatorul tablou: WHO’S YOUR DADDY IN MOMENTE CHEIE ALE VIETII: Sangele mi se urcase in cap de-ai fi zis ca statusem cel putin 3 zile la soare, prosopul imi cazuse, cu o mana prinsesem cainele de zgarda, sa fiu sigur ca e langa mine, iar cu cealalta inca tineam lama de ras in mana, uitandu-ma stupefiat la lustra care se misca mai ceva ca in reclama aceea la Rom. Iar prin mintea mea, in permanenta se invarteau intrebarile “daca se inteteste replica, ce fac? Cate grade o avea pe Richter?”
Pentru un japonez, 5.3 pe scara Richter nu inseamna nimic. Daca ar fi fost un japonez cu mine in casa in acele momente, s-ar fi uitat la mine ca la un nebun, citind in continuare la fel de relaxat din revista Tokyo Magazine. Dar pentru un om care la cutremurul din ’77 era in burta mamei si care acum il traia pe propria piele pe primul din viata lui, acesta parea cel putin Apocalipsa, The End of Days.
DON’T BE MEDIOCRES! AIM HIGHER THAN YOU CAN GET !
De la o vreme incoace insa, nu-mi da pace un gand, care-mi tzipa in timpan, fiindca vede ca ma fac ca nu-l aud, despre chestia asta, legata de bani: “Pai bine mai, Ovidiu, adica nu mai poti sa te bucuri de nimic decat daca ies bani? Unitatea de masura a bucuriei in viata ta este “hartia de plastic” denominata?” Da’ degeaba ma fac ca nu-l aud, fiindca la scurta vreme dupa ce gandul s-a dus la locul sau, suparat ca nu l-am bagat in seama, apare o alta belea pe cap, numita mustrarea de constiinta. Ei bine, asta e mai parsiva decat primul, intrucat nu striga, ci imi sopteste chestii precum “toata viata ta are un aspect comercial: iti plac filmele noi, comerciale, fiindca vrei sa stii cum evolueaza cinematografia si mai ales sa apuci ziua in care sa strigi pe strada “nu mai sunt idei la Hollywood!”, lucrezi la un post de radio comercial care datorita statutului sau este numarul 1, acasa faci muzica strict comerciala, la petreceri sau in cluburi mergi numai daca ies bani si nu pentru a-i cheltui, esti un mare consumator de bunuri si servicii si te integrezi perfect in schema economico-sociala a unui popor consumator cum mai ales in lumea a treia poate exista, consumismul, CONSUMISMUUUUL!!!!”. 